Iulie 2009, undeva intr-un mic orasel din Transilvania… ce urmeaza s-a intamplat la o nunta.
La starea civila o gasca de 6-8 tiganusi foarte insistenti si agasanti cersind “nenea da o mie”, grabit nu le acord nici o privire si doar ii alung. La biserica, aceeasi gasca, aceleasi maini intinse “nenea da o mie”… in cele din urma ajungem si la restaurant unde tot nu scapam de tiganusii cu “da o mie” – ei stiau mai bine decat mine programul si traseul.
La un moment dat, ies afara din restaurant cu fetita mea in varsta de doar 1 an, un tiganus (prefer denumirea de tigan in loc de rom, sper ca nu jignesc pe nineni cu asta) de vreo 12 ani se repede spre mine cu “nenea da o mie”. Dilema sa-i dau ceva sau nu, il iau la intrebari, “ajung banii la parinti, ce vei face cu ei?”, raspuns prompt “iau mancare nenea” scot un leu si intind mana spre el. Instantaneu, o fetita chiufulita de 6-7 ani care sta lipita de tiganus cere si ea bani, ma decid sa-i dau spunand tiganusului sa imparta banii cu fetita.
Spre surprindera mea, se scotoceste in buzunar si scoate o moneda de 50 de bani – el spunand “ii dau si ei 5 lei” – nu regret ca le-am dat bani.
Intru in restaurant, pasez fetita la sotie, iau aparatul de fotografiat si ma bag in mijlocul gastii de tiganusi. Langa mine vine, la inceput suspicios, cel mai mare dintre ei, de vreo 13-14 ani. Il intreb cum il cheama, “Florin” raspunde si-mi prezinta toata gasca. Din pacate nu le-am retinut numele si nici cine cu cine este frate sau sora.
In timp ce incep sa-i fotografiez (ei se bucura enorm si sar in fata mea cu tot felul de pozitii) il intreb pe Florin “cati frati sunteti”, la care el raspunde sec “11, eu sunt al 5-lea si am 6 surori”. Povestind cu Florin aflu ca doar tatal lucreaza, parintii nu ii trimit la cersit dar nici nu le pasa de soarta lor, toti umbla toata ziua hai-hui dupa ceva bani sau mancare, el mai merge pe la scoala dar cei mai multi dintre cei de aici nu merg deloc.
Intre timp iese si fiul meu cel mare de 3 ani, se amesteca printre ei si incepe sa se joace cu ei. Cu toate ca ma consider foarte tolerant (niciodata nu i-am spus baiatului meu “uite tiganii” sau mai rau “daca nu esti cuminte te dau / te iau tiganii”) am o usoara strangere de inima vazandu-i jucandu-se impreuna.
Iese un ospatar si le aduce in sfirsit mancare (multa paine, mezeluri, cascaval etc) nu am vazut o asemenea bucurie si fericire la nimeni pana atunci, infuleca cu placere de zici ca nu au mai mancat de citeva zile (in timp ce mancau nu am putut pur si simplu sa-i fotografiez, am lasat sa fie doar momentul lor)
Mai tarziu sotia, cautand ceva prin masina, gaseste o banana micuta a copiilor nostri si o da unui tiganus, el ia banana si o imparte cu restul trupei, la fiecare cate o bucatica mica.
Apare o masina a politiei , la vederea ei toti pleca, in afara de Florin care mai ramane la povestit si joaca, politistii merg spre un colt al terasei de langa restaurant si-si asteapta friptanele si sucurile.
P.S.Nu am nici o fotografie cu Florin.
La starea civila o gasca de 6-8 tiganusi foarte insistenti si agasanti cersind “nenea da o mie”, grabit nu le acord nici o privire si doar ii alung. La biserica, aceeasi gasca, aceleasi maini intinse “nenea da o mie”… in cele din urma ajungem si la restaurant unde tot nu scapam de tiganusii cu “da o mie” – ei stiau mai bine decat mine programul si traseul.
La un moment dat, ies afara din restaurant cu fetita mea in varsta de doar 1 an, un tiganus (prefer denumirea de tigan in loc de rom, sper ca nu jignesc pe nineni cu asta) de vreo 12 ani se repede spre mine cu “nenea da o mie”. Dilema sa-i dau ceva sau nu, il iau la intrebari, “ajung banii la parinti, ce vei face cu ei?”, raspuns prompt “iau mancare nenea” scot un leu si intind mana spre el. Instantaneu, o fetita chiufulita de 6-7 ani care sta lipita de tiganus cere si ea bani, ma decid sa-i dau spunand tiganusului sa imparta banii cu fetita.
Spre surprindera mea, se scotoceste in buzunar si scoate o moneda de 50 de bani – el spunand “ii dau si ei 5 lei” – nu regret ca le-am dat bani.
Intru in restaurant, pasez fetita la sotie, iau aparatul de fotografiat si ma bag in mijlocul gastii de tiganusi. Langa mine vine, la inceput suspicios, cel mai mare dintre ei, de vreo 13-14 ani. Il intreb cum il cheama, “Florin” raspunde si-mi prezinta toata gasca. Din pacate nu le-am retinut numele si nici cine cu cine este frate sau sora.
In timp ce incep sa-i fotografiez (ei se bucura enorm si sar in fata mea cu tot felul de pozitii) il intreb pe Florin “cati frati sunteti”, la care el raspunde sec “11, eu sunt al 5-lea si am 6 surori”. Povestind cu Florin aflu ca doar tatal lucreaza, parintii nu ii trimit la cersit dar nici nu le pasa de soarta lor, toti umbla toata ziua hai-hui dupa ceva bani sau mancare, el mai merge pe la scoala dar cei mai multi dintre cei de aici nu merg deloc.
Intre timp iese si fiul meu cel mare de 3 ani, se amesteca printre ei si incepe sa se joace cu ei. Cu toate ca ma consider foarte tolerant (niciodata nu i-am spus baiatului meu “uite tiganii” sau mai rau “daca nu esti cuminte te dau / te iau tiganii”) am o usoara strangere de inima vazandu-i jucandu-se impreuna.
Iese un ospatar si le aduce in sfirsit mancare (multa paine, mezeluri, cascaval etc) nu am vazut o asemenea bucurie si fericire la nimeni pana atunci, infuleca cu placere de zici ca nu au mai mancat de citeva zile (in timp ce mancau nu am putut pur si simplu sa-i fotografiez, am lasat sa fie doar momentul lor)
Mai tarziu sotia, cautand ceva prin masina, gaseste o banana micuta a copiilor nostri si o da unui tiganus, el ia banana si o imparte cu restul trupei, la fiecare cate o bucatica mica.
Apare o masina a politiei , la vederea ei toti pleca, in afara de Florin care mai ramane la povestit si joaca, politistii merg spre un colt al terasei de langa restaurant si-si asteapta friptanele si sucurile.
P.S.Nu am nici o fotografie cu Florin.
