In perioda 12-14 august 2011 am avut bucuria sa iau parte la tabara de fotografie organizat de Revista Satul in localitatea Ramet-Valea Manastirii, jud Alba.
Rar mi-a fost dat sa vad locuri de o asemenea frumusete aparte, locuri parca fermecate, locuri parca uitate si ramase departe in timp.
O lume fascinanta unde rolul principal il joaca oamenii.
Cu siguranta le este foarte greu sa traiasca in acele case mici, cu acoperis doar de paie, in doar 2 camere mititele, fara apa, gaz, in conditii pe care multi dintre noi nici macar nu ni le putem imagina.
Spre surprinderea mea, ei sunt multumiti si fericiti cu viata pe care o traiesc, asa grea cum este. Oamenii sunt primitori, plini de viata, veseli si te intampina de fiecare data cu ceva, un pahar de tuica (vinars cum se zice pe acolo), un pahar de lapte proaspat muls sau fructe.
Imi pare atat interesant modul de viata din aceste locuri unde oameni depind de animalele lor si traiesc in armonie cu ele – multi tratandu-le ca pe niste membri ai familiei, poate si datorita felului in care casele sunt imprastiate pe munte, punand mari distante intre vecini.
Oamenii acestia care din putinul pe care il, au lasat la fiecare izvor cu apa potabila o cana pentru toti cei care doresc sa-si astampere setea.
Dintre toti, am sa amintesc in continuare doar pe doi:
Nea Ion, un om tare cald, vesel, bun si harnic, tot timpul avand o poveste de zis, un om cum mai tot mai rar intalnesti in ziua de astazi: multumim de gazduire Nea Ion.
Tanti Lucretia, un suflet trist si necajit, dealtfel singura persoana pe care am vizita-o si care s-a plans de viata foarte grea pe care o duce, traieste doar din o alocatie mica data de primarie – din pacate fiica dansei nu o prea poate ajuta din cauza unor probleme grave de sanatate in familie.
Ma rascoleste si acum chipul ei bland si resemnat. Cu ochii in lacrimi, cu umbra unui zambet timid, in momentul in care ne-am luat la revedere, ne-a rugat sa-i trimitem niste bani ca e tare greu.
Nu stiu cum sau cand dar, tanti Lucretia, poate te-om putea ajuta cumva.
Au fost 3 zile minunate in compania unor oameni deosebiti si locuri pe masura, o intoarcere in timp cu cel putin 100 de ani, in sensul cel mai bun cu putinta, un colt de lume care sper sa ramana asa cum e acum.
P.S Nea Ion musai sa mai beau din vinarsul matale.
